Să începi și să termini la timp

Două procese aparent complicate ne schimbă viețile. Să începem și să terminăm. Ambele sunt ghidate de curajul, frica de schimbare, puterea de decizie, încrederea în sine, acceptarea și respingerea, dar și de dependența și comoditatea de a juca un anumit rol.

De exemplu, pe dimensiunea comunicării și coexistenței în comunitate: să începi să vorbești, să critici, să lauzi, să analizezi, să comentezi, să ai o poziție vis a vis de diverse procese din societate sau din viața ta personală și să termini acel somn al tăcerii în care te-ai obișnuit să trăiești.

Sau, pe plan de dezvoltare și trăiri personale: să începi să te miști mai mult, să termini cu o parte din viciile care te dezechilibrează, să începi practicarea unui sport și să termini cu statul pe canapea, să începi să elimini oamenii care îți complică viața și să termini să pierzi timpul cu ei, să începi să citești o carte și să treci mai departe de introducere.

Noi deseori începem să facem unele lucruri precum să mergem la sală, să schimbăm regimul alimentar, să răsfoim o carte, să medităm, să excludem unele personaje din viața noastră, să dedicăm timp învățării, să zâmbim și să facem pași pentru atingerea scopurilor pe care ni le-am pus cândva pe hârtie, apoi ne întrebăm de ce n-am făcut aceste lucruri mai devreme.

Frecvența și puterea de decizie a începuturilor și sfârșiturilor determină calitatea conținutului trăit în anumite perioade de timp. Numărul și calitatea lor depinde de fiecare din noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *